Enterprise Investors vinde Sfinks într-un IPO de succes
Varşovia, 6 iunie 2006 — Polish Enterprise Fund IV, administrat de Enterprise Investors (EI), şi-a vândut toată participaţia în Sfinks, cel mai mare lanţ de restaurante din Polonia, într-o ofertă publică iniţială organizată la Bursa de Valori din Varşovia (WSE). Vânzarea celor 32 de procente a obţinut de 6,8 ori capitalul investit inţial.
Compania a obţinut şi un capital adiţional de 4,6 milioane USD pentru dezvoltarea afacerii.
Sfinks Polska SA este cel mai mare lanţ de restaurante din Polonia. Compania deţine 69 de unităţi, constând în restaurante clasice, de sezon sau de tip food court. In 2002, fondurile administrate de EI au investit 3,75 milioane USD în Sfinks printr-o majorare de capital destinată deschiderii de noi restaurante în diferite oraşe din Polonia. Astăzi, Sfinks este lanţul de restaurante cu dezvoltarea cea mai rapidă din Polonia. Compania a reuşit să-şi mărească profiturile de 8,5 ori în ultimii 3 ani.
Dezvoltarea rapidă a transformat Sfinks în leader incontestabil pe piaţa restaurantelor domestice. In anul 2006, compania a achiziţionat Chlopskie Jadlo, un lanţ de 7 restaurante premium cu un brand recunoscut şi oportunităţi importante de dezvoltare.
„IPO-ul Sfinks a fost un mare succes. Cu poziţia sa de leader în Polonia pe segmentele restaurantelor clasice şi premium şi cu oportunităţile sale remarcabile de dezvoltare, compania reprezintă o ţintă interesantă pentru investitorii instituţionali sau de retail din Polonia, după cum a fost deja dovedit prin acest IPO”, a spus Jacek Wozniak, Partener al Enterprise Investors.