înapoi la comunicate de presă
29 X 2007

Enterprise Investors vinde Artima

Bucureşti, 29 Octombrie 2007 — Polish Enterprise Fund V (PEF V), un fond de private equity administrat de Enterprise Investors (EI), a semnat un acord de vânzare de acţiuni cu Carrefour Romania S.A., afiliat al retailer-ului francez Carrefour Group, pentru vânzarea a 100% din Artima – cel mai mare lanţ independent de supermarketuri din România. Valoarea tranzacţiei este de 55 milioane EUR, ceea ce reprezintă o multiplicare de peste 3 ori a investiţiei iniţiale. Tranzacţia se va finaliza în urma aprobării Consiliului Concurenţei.

Artima Retail Investment Company SA a fost înfiinţată în 2001 de antreprenorul român Florentin Banu. În 2004, când a fost achiziţionat de către Enterprise Investors pentru 17 milioane EUR, lanţul Artima număra 14 supermarketuri cu o suprafaţă totală de 15.000 m2 în 13 oraşe din Transilvania şi Banat și a atins în 2004 o cifră de afaceri consolidată de 31 milioane EUR. După trei ani de dezvoltare intensă sub supravegherea EI, compania a crescut la 21 de supermarketuri cu o suprafaţă totală de 21.000 m2 în mai multe regiuni ale ţării. Artima previzionează o triplare a valorii nete a vânzărilor la 95 milioane EUR în anul 2007.

Jacek Wozniak, Partener la Enterprise Investors, liderul acestei investiţii, a declarat: “După mulţi ani de experienţă în dezvoltarea de lanţuri de retail în regiune, Artima este un bun exemplu de combinaţie eficientă dintre o echipă de profesionişti locali şi un investitor financiar cu expertiză regională. Fiind bine amplasaţi pe piaţa locală, am construit un jucător independent unic împreună cu grupul excepţional de profesioniști implicaţi în operaţiunile zilnice ale Artima, propunând un concept perfect adaptat nevoilor clientului român. Aprecierea manifestată de un investitor strategic de top cum este Carrefour este o dovadă a acestei realizări pentru management şi pentru noi.”