Enterprise Investors cumpără un pachet de acţiuni în X-Trade Brokers
Varșovia, 4 Octombrie 2010 — Polish Enterprise Fund VI (PEF VI), un fond de private equity administrat de Enterprise Investors (EI), a semnat un acord prin care va achiziţiona un pachet minoritar semnificativ în X-Trade Brokers, o casă globală de brokeraj. Tranzacţia de 57 milioane EUR va fi finalizată în urma aprobărilor de la Consiliului Concurenţei din Polonia, Protecţia Consumatorilor şi Autoritatea Poloneză de Supraveghere Financiară.
X-Trade Brokers este cea mai mare casă de brokeraj care se concentrează pe Indici Forex pe Mărfuri şi CFD din Europa Centrală şi de Est. Acum trei ani compania a început să se extindă global. În prezent are peste 25.000 de clienţi individuali din peste 20 de ţări. Încă de la înfiinţare, X-Trade Brokers a înregistrat o creştere extraordinară a veniturilor şi a profitului. Profitul net a totalizat anul trecut 12 milioane EUR.
“Am observat şi admirat expansiunea dinamică globală a X-Trade Brokers şi am ţinut legătura cu talentata şi activa sa echipă de management. Intreaga noastră echipă este încântată că am semnat acest acord astăzi. Din punctul nostru de vedere, compania are în mod clar capacitatea necesară pentru o extindere rapidă în viitor. Dorim să contribuim cu experienţa noastră la construirea valorii firmelor financiare şi să sprijinim strategia prezentată de X-Trade Brokers”, a spus Sebastian Krol, Partner la Enterprise Investors, care a condus această investiţie.
“Suntem încântaţi că am câştigat lângă noi un investitor cu experienţă în sectorul financiar cum este Enterprise Investors. Datorită cooperării cu EI, expansiunea globală a X-Trade Brokers va continua să se accelereze, iar structura noastră organizaţională va fi întărită” a declarat Jakub Zabłocki, CEO al X-Trade Brokers Biuro Maklerskie SA.