Enterprise Investors creşte finanţarea în domeniul oncologiei
Varşovia, 19 mai 2014 – Polish Enterprise Fund VII (PEF VII), un fond administrat de Enterprise Investors (EI), va investi încă 10,5 milioane EUR în dezvoltarea centrelor de radioterapie din Polonia, crescând astfel investiţia în acest segment medical la 25 milioane EUR.
În acelaşi timp, Enterprise Investors şi Nu-Med Group (www.nu-med.pl), în care EI a fost acţionar minoritar, au fuzionat întreprinderile de radioterapie. Noua entitate va opera sub denumirea de Nu-Med Group SA şi va administra trei centre de radioterapie – în Elbląg (fostul Nu-Med Center), Katowice şi Tomaszów. Polish Enterprise Fund VII va deţine 68% din acţiuni, în timp ce acţionarii majoritari ai Nu-Med Group vor deţine restul de 32%. Nu-Med Group va fi condus de către Henry Niewadzioł, fondator şi CEO al Nu-Med Group.
“Deciziile noastre de investiţii îşi au rădăcinile în convingerea că piaţa de radioterapie poloneză necesită o investiţie considerabilă în această terapie crucială în cancer pentru a putea atinge standarde europene,” a spus Michał Kędzia, Vicepreşedinte la Enterprise Investors, responsabil cu investiţiile firmei în centrele de radioterapie. “Suntem, de asemenea, mulţumiţi că putem integra pe deplin activităţile noastre în domeniul radioterapiei cu Nu-Med Group, care administrează în mod exemplar centrul de radioterapie din Elbląg”, a adăugat acesta.
“Credem că reforma tratării cancerului în Polonia va deschide drumul investiţiilor în tratamentul oncologic şi va duce la noi fonduri destinate centrelor de tratament localizate cât mai aproape de casele pacienţilor, în linie cu tendinţele internaţionale,” a concluzionat Henry Niewadzioł, CEO al Nu-Med Group.
Enterprise Investors este cea mai veche şi una dintre cele mai mari companii de private equity şi venture capital din Polonia şi Centrul şi Estul Europei. Activă din anul 1990, firma a strâns opt fonduri cu un capital total ce depăşeşte 2 miliarde EUR. Aceste fonduri au investit 1,6 miliarde EUR în 132 de companii dintr-o gamă largă de sectoare şi au vândut 104 de companii cu încasăritotale de 2,1 miliarde EUR.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi:
Enterprise Investors:
Michał Kędzia, Vicepreşedinte
Anna Czywczyńska, Consultant PR
tel.: +48 22 458 8500
Nu-Med Grupa SA
Henryk Niewadzioł
tel.: +48 55 235 8937