înapoi la comunicate de presă
3 XII 2009

Consiliul de Administraţie al Enterprise Investors numeşte cinci noi membri

Varşovia, 3 Decembrie 2009 — Enterprise Investors (EI), cea mai veche şi una dintre cele mai mari firme de private equity şi venture capital din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi schimbări la nivelul conducerii companiei. Consiliul de Administraţie al Enterprise Investors (EI) a promovat cinci parteneri EI în calitate de Membrii ai Consiliului: Rafal Bator, Stanislaw Knaflewski,
Agnieszka Kowalska, Sebastian Krol şi Jacek Wozniak. Toţi cinci se vor alătura grupului existent de acţionari ai EIC.

Consiliul de Administraţie al Enterprise Investors Corporation, alcătuit în prezent din zece parteneri şi Managing Partner, conduce cele mai importante domenii ale operaţiunilor Enterprise Investors şi decid împreună strategia, promovările, compensaţiile şi alocarea profitului global.

“Scopul acestor schimbări este de a democratiza managementul EI şi de a recunoaşte importanţa unui grup extins de parteneri pentru organizaţie,” a spus Robert G. Faris, Preşedinte al Consiliului de Administraţie, fondator al Enterprise Investors şi un pionier al industriei mondiale de private equity.

“Suntem foarte încântanţi de noua conducere a Enterprise Investors Corporation şi credem că aceasta reflectă realizările, experienţa şi contribuţia substanţială a celor cinci noi Membri ai Consiliului pentru prosperitatea pe termen lung a organizaţiei,” a spus Jacek Siwicki, Preşedinte al EI.

Rafał Bator (37) are o experienţă de şapte ani în private equity. El conduce echipa de venture capital a Enterprise Investors.
Rafał Bator este specializat în investiţiile din domeniul IT, cele mai importante proiecte ale sale până în prezent includ investiţiile EI în AVG Technologies, Teta şi Siveco România. Înainte de a se alătura EI, a lucrat pentru Prokom Software Systems, Optimus şi Price Waterhouse. Cetăţean polonez, este absolvent al Universităţii Tehnologice Wrocław în Inginerie Software şi are o diplomă de Master în Economie la Academia de Studii Economice din Wrocław.

Stanisław Knaflewski (40) are o experienţă de zece ani în private equity. Este specializat în proiectele din sectoarele de retail şi cele industriale şi coordonează activităţile EI în Bulgaria. Stanisław Knaflewski a condus investiţiile companiei în Bulgarian Telecommunication Company, Nomi şi Nordglass. Înainte de a se alătura echipei EI, a lucrat pentru Boston Consulting Group în Paris şi Varşovia. Cetăţean polonez, are o diplomă în drept la Universitatea Poznań şi Colegiul Europei în Belgia, şi a obţinut un MBA de la INSEAD.

Agnieszka Kowalska (35) are o experienţă de nouă ani în private equity. Este specializată în tranzacţiile din domeniile de retail, bunuri de larg consum şi industrie prelucrătoare. Cele mai importante proiecte ale sale includ, până în prezent, achiziţiile DGS şi Sklepy Komfort. Înainte de a se alătura echipei EI, a lucrat pentru ING Barings. Cetăţeană poloneză, Agnieszka Kowalska a obţinut o diplomă de Master în Relaţii Internaţionale la Universitatea Columbia cu specializare în Afaceri şi Finanţe Internaţionale.
Are o diplomă în Studii Internaţionale la Colegiul Bridgewater.

Sebastian Król (37) are o experienţă de opt ani în private equity. Cele mai importante investiţii ale sale la EI sunt cele în LPP, Harper Hygienics, Magellan, Skarbiec şi Novaturas. Înainte de EI, Sebastian Król a lucrat pentru Arthur Andersen şi Hachette Distribution Services. Cetăţean polonez, are o diplomă de Master în Economie la Universitatea Łódź şi un certificat ACCA.

Jacek Woźniak (41) are o experienţă de nouă ani în private equity. Administrează investiţiile EI în domeniile bunurilor de larg consum şi industrie. Cele mai importante investiţii ale sale la EI sunt cele în Sfinks, Gamet, Kruk, Agros Nova şi Kofola.
Înainte de a se alătura echipei EI, Jacek Woźniak a fost consultant al firmei Arthur Andersen şi a lucrat pentru Trinity Management. Cetăţean polonez, deţine o diplomă de Master în Economie la Universitatea Gdánsk.