Enterprise Investors vinde Opoczno
Varşovia, 4 Ianuarie 2007 — Polish Enterprise Fund şi Polish Enterprise Fund IV, fonduri cu capital privat administrate de Enterprise Investors (EI), au vândut pachetul de 46% acţinuni deţinute în Opoczno, principalul producător de plăci ceramice din Polonia. Vânzarea a adus un beneficiu de 2.4x capitalul investit şi venituri brute de 252 milioane PLN (87 milioane EUR).
Opoczno a fost achiziţionată de producătorul polonez de produse sanitare din ceramică, Cersanit, printr-o ofertă publică. Această ofertă a fost anunţată după ce Cersanit şi EI au semnat un contract de cumpărare de acţiuni în Opoczno în Septembrie 2006. Tranzacţia s-a făcut cu condiţia primirii unei aprobări din partea Biroului Polonez Anti-Monopol, aprobare acordată în luna Decembrie. Cersanit a plătit 33,50 PLN (aproximativ 11,60 EUR) per acţiune, şi a devenit un investitor strategic la Opoczno ca urmare a acestei tranzacţii.
Opoczno SA este principalul producător de plăci ceramice din Polonia, deţinând 25% din piaţa internă şi este al şaptelea dintre cei mai mari producători de plăci din Europa. Înfiinţată în urmă cu 125 de ani, compania a fost privatizată în anul 2001 printr-un consorţiu ce a inclus fonduri administrate de Enterprise Investors. EI a început restructurarea companiei Opoczno în anul 2004, permiţându-i producătorului de plăci să-şi extindă capacitatea de producţie. Opoczno are în prezent trei fabrici de producţie în Polonia şi una în Lituania, cu o capacitate totală de producţie de 31 milioane de metri pătraţi. Compania a fost listată la Bursa de Valori din Varşovia din anul 2005.
“Suntem mulţumiţi de rezultatul investiţiei noastre în Opoczno, companie pe care am vândut-o cu un beneficiu substanţial. Fuziunea dintre Cersanit şi Opoczno va da naştere la formarea unuia dintre puţinii jucători de top din sectorul fabricării plăcilor ceramice din Europa,” a precizat Ryszard Wojtkowski, Managing Partner la Enterprise Investors responsabil de această investiţie.