Enterprise Investors investeşte în PharmaSwiss
Varşovia, 20 Mai 2008 — Polish Enterprise Fund VI (PEF VI), un fond cu capital privat administrat de Enterprise Investors (EI), va investi 35 milioane EUR într-o tranzacţie tip majorare de capital pentru achiziţionarea a 12,7% din PharmaSwiss SA, cea mai mare companie independentă de marketing şi vânzări pentru produse farmaceutice din Europa Centrală şi de Est.
PEF VI va deveni acţionar al companiei PharmaSwiss alături de fondatorii acesteia şi de un investitor specializat în servicii medicale, HBM BioVentures, care a investit în acestă companie în anul 2007. Incheierea tranzacţiei depinde de indeplinirea unor condiţii comerciale uzuale.
Înfiinţată în anul 2000, cu sediul în Zug, Elveţia, PharmaSwiss oferă reprezentare totală pentru medicamente prescrise sau pentru game de produse apartinand unor companii farmaceutice de cercetare şi biotehnologie, inclusiv pentru înregistrarea medicamentelor, promovare, comercializare, certificare şi supraveghere farmaceutică. Compania reprezintă câţiva lideri ai industriei farmaceutice, cum ar fi: Bristol-Myers Squibb, Wyeth Pharmaceuticals, Beaufour Ipsen, Astellas Pharma, Eli Lilly şi Ferring.
PharmaSwiss activează în prezent în Serbia, Croaţia, Slovenia, Ţările Baltice, Republica Cehă, Bulgaria, Slovacia, Albania, Israel şi Grecia. În 2008, PharmaSwiss va lansa operaţiuni în Ungaria, Romania şi Polonia. Planurile de dezvoltare pentru următorii ani includ, de asemenea, intrarea în Rusia şi Turcia. Compania are aproape 500 de angajaţi. PharmaSwiss a cunoscut o creştere semnificativă în ultimii ani şi a înregistrat venituri de peste 100 milioane EUR în 2007.
“PharmaSwiss a dovedit că modelul nostru de afaceri are succes şi poate fi dezvoltat rapid pe mai multe pieţe. Avem planuri ambiţioase să intrăm în noi ţări şi în noi zone terapeutice în următorii ani. Parteneriatul cu Enterprise Investors va fi un beneficiu substanţial pentru compania noastră, asigurând capital suplimentar şi know-how regional”, a spus Petr Nemec, CEO şi fondator PharmaSwiss.
“PharmaSwiss este un partener foarte atractiv pentru majoritatea jucătorilor din sectorul farmaceutic şi biotehnic care caută să-şi consolideze vânzările în această parte a Europei. Injecţia noastră de capital, împreună cu experienţa noastră investiţională în regiune, în special în Polonia şi România- cele mai mari pieţe din Europa Centrală şi de Est, vor fi folosite pentru a întări prezenţa PharmaSwiss pe aceste pieţe”, a spus Robert Manz, Managing Partner la Enterprise Investors, responsabil cu această investiţie.