Enterprise Investos achiziţionează STD Slovacia şi Donivo MKD şi sprijină fuziunea acestora
Bratislava, 18 Decembrie 2007 — Polish Enterprise Fund VI (PEF VI), un fond cu capital privat administrat de Enterprise Investors (EI), a investit 23 milioane EUR în STD Slovacia şi în Donivo MKD, doi mari furnizori de servicii de transport. Tranzacţia presupune ca STD şi Donivo să fuzioneze şi să activeze sub brandul STD Donivo. Fondatorii celor două companii vor rămâne acţionari minoritari, iar EI va deţine 75%. Noua companie intenționează să îşi continue extinderea în regiunea Europei Centrale şi de Est.
Tranzacţia a totalizat 34 milioane EUR, incluzând finanţarea prin datorie şi creşterea capitalului social. Ambele companii doresc să modernizeze şi să îşi extindă parcul auto, să lărgească şi să îmbunătăţească gama de servicii pe care le oferă. Fuziunea este condiționată de aprobarea Biroului Anti-monopol slovac.
STD şi Donivo au fost înfiinţate la începutul anilor 90 şi s-au implicat în afacerile de transport internaţional după 1998. Ambele companii s-au dezvoltat rapid, stabilindu-se treptat ca jucători puternici pe piaţa internă. Dezvoltarea lor dinamică a continuat şi după aderarea Slovaciei la Uniunea Europeană. În prezent, aceste companii asigură servicii de transport pentru mari clienţi europeni şi administrează un parc auto de peste 330 camioane moderne. Cifra de afaceri combinată
a companiilor STD Slovacia şi Donivo MKD este estimată la 55 milioane EUR pentru acest an.
„Atât STD, cât şi Donivo sunt companii care se dezvoltă rapid pe o piaţă cu premize puternice de extindere. EI a identificat oportunităţi suplimentare de creştere a afacerii combinate şi de mărire a eficienţei. EI doreşte să contribuie la dezvoltarea ambelor companii şi să promoveze planurile lor strategice de dezvoltare, a spus Dariusz Pronczuk, Managing Partner la Enterprise Investors, care a condus această investiţie.
Ivan Jakubek, Director de Investiţii la biroul din Bratislava al Enterprise Investors, a adăugat: „Cred că parteneriatul nostru va asigura o bază puternică pentru îndeplinirea planurilor de extindere a STD şi Donivo. Suntem încântaţi să lucrăm cu fondatorii şi cu echipele lor de management experimentate la dezvoltarea ambelor companii.”
Jan Drozd şi Roman Donoval, fondatorii companiilor STD Slovacia şi Donivo MKD, vor rămâne în poziţii de top management şi vor păstra poziţii minoritare la compania rezultată din fuziune.
„Investiţia făcută de Enterprise Investors reprezintă un beneficiu substanţial pentru companiile noastre. Aceasta aduce cu sine fonduri substanţiale şi know-how-ul de care avem nevoie pentru strategia noastră. Nivelul de interes în fuziunea STD şi Donivo validează ideea noastră iniţială legată de perspectivele foarte interesante ale acestei afaceri,” a spus Jan Drozd.
„Enterprise Investors înţelege viziunea nostră comună şi este dedicată fuziunii şi integrării viitoare a companiilor STD şi Donivo. Suntem convinşi că acum vom avea posibilitatea să oferim servicii mai bune clineţilor noştri- cheie din întreaga Europă şi, foarte important, să ne dezvoltăm şi să ne extindem mult mai rapid în regiune,” a încheiat Roman Donoval.