înapoi la comunicate de presă
31 VII 2020

Enterprise Investors vinde ferma eoliană Skoczykłody

Varșovia, 31 iulie 2020 — Polish Enterprise Fund VI, un fond de private equity administrat de Enterprise Investors, a vândut ferma eoliană Skoczykłody. Cumpărătorul este PGE Energia Odnawialna, o subsidiară a PGE Polska Grupa Energetyczna. Evaluarea companiei este de 50 milioane EUR.

Bazându-se pe experiența acumulată pe parcursul investiției în Polish Energy Partners (PEP), acum Polenergia, Enterprise Investors a realizat în 2012 următoarea sa investiție în sectorul energiei regenerabile, când a fondat Wento. EI a invitat un grup de manageri experimentați să administreze proiectul, inclusiv pe Wojciech Cetnarski, fondatorul și fostul CEO al PEP, care a condus noua entitate. Inițial, Wento a achiziționat proiecte eoliene în stadii avansate de dezvoltare, le-a îmbunătățit parametrii, a construit fermele eoliene și le-a vândut către cumpărătorii finali. În 2016 compania a intrat și pe segmentul energiei solare, în care dezvoltă proiecte de la concept la finalizare. În prezent, Wento a dezvoltat și construit ferme eoliene cu o putere totală de peste 80 MW și proiecte fotovoltaice care au generat aproape 230 MW.

Skoczykłody este o fermă eoliană modernă și foarte eficientă care generează 36 MW. Datorită experienței considerabile a echipei Wento, unitatea a fost construită la timp și în limitele bugetului stabilit, în doar 15 luni. Ferma a devenit operațională în ultimul trimestru al anului 2015.

“Suntem foarte mulțumiți că prin vânzarea fermei eoliene Skoczykłody către PGE Group, contribuim la transformarea verde a sectorului energetic al Poloniei”, a spus Michał Rusiecki, managing partner la Enterprise Investors, responsabil de această investiție. “Suntem unii din pionierii energiei regenerabile din Polonia, iar compania din portofoliul nostru, Wento, care dezvoltă proiecte cu capacitate totală de 700 MW, este printre cele mai mari companii de energie solară din Polonia”, a adăugat el.

Enterprise Investors este una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est. Activă din 1990, firma a strâns nouă fonduri cu un capital total care depășește 2,5 miliarde EUR. Aceste fonduri au investit aproape 2 miliarde EUR în 144 de companii din diverse sectoare și au vândut 134 de companii realizând încasări brute de 4,1 miliarde EUR.

Pentru mai multe informații, contactați:
Anna Czywczyńska, Communications & Public Affairs Director
tel.: +48 22 458 8500
ei.com.pl